Resurse

Administrația publică modernă nu se poate dezvolta fără o resursă umană bine pregătită, capabilă să răspundă cerințelor tot mai complexe ale societății. Din acest motiv, formarea profesională a funcționarilor publici nu este doar un drept individual, ci și o obligație legală a instituțiilor publice. Această responsabilitate asigură nu doar dezvoltarea competențelor angajaților, ci și creșterea calității serviciilor publice.

Baza juridică a obligației de formare se regăsește în Codul administrativ (OUG nr. 57/2019), care prevede că autoritățile și instituțiile publice au OBLIGAȚIA de a elabora anual planuri de formare profesională pentru personalul lor. Totodată, aceste instituții TREBUIE să aloce resurse financiare pentru instruirea funcționarilor publici

În orice stat modern, funcționarii publici constituie principala resursă a administrației. Calitatea serviciilor oferite cetățenilor depinde de nivelul lor de pregătire profesională. De aceea, legislația românească nu prevede doar obligația instituțiilor publice de a asigura instruirea angajaților, ci și dreptul fundamental al funcționarilor publici de a beneficia de formare profesională continuă. Acest drept garantează dezvoltarea carierei și asigură adaptarea permanentă la cerințele societății și la schimbările din domeniul administrației publice.

Baza juridică a dreptului la formare profesională este stabilită de Codul administrativ (OUG nr. 57/2019), care recunoaște funcționarilor publici posibilitatea de a participa periodic la programe de perfecționare.

Administrația publică joacă un rol esențial în asigurarea stabilității și dezvoltării societății, fiind responsabilă de implementarea politicilor publice și de furnizarea serviciilor către cetățeni. Funcționarii publici sunt principalii actori ai acestui proces, iar calitatea activității lor depinde de nivelul de pregătire profesională. Într-o societate dinamică, caracterizată de schimbări rapide în domeniul legislativ, economic și tehnologic, formarea profesională a funcționarilor publici devine un element indispensabil pentru eficiența administrației.

Sindicatele joacă un rol esențial în apărarea drepturilor și intereselor salariaților, iar implicarea lor în procesul de formare profesională este vitală pentru asigurarea unei dezvoltări echilibrate și echitabile a resurselor umane. Într-un context marcat de schimbări rapide ale pieței muncii, sindicalizarea și participarea activă a reprezentanților lucrătorilor în definirea și implementarea politicilor de formare profesională contribuie la adaptarea eficientă a acestora la noile realități economice.
Conform legislației românești, sindicatele au dreptul să fie consultate și să participe la elaborarea planurilor de formare profesională la nivelul unităților. Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) prevede că angajatorii trebuie să informeze și să consulte reprezentanții salariaților sau organizațiile sindicale cu privire la politicile de formare profesională, la evaluarea necesităților de instruire și la organizarea cursurilor.

Unul dintre cele mai importante instrumente prin care sindicatele se implică este CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ. Acesta poate conține clauze referitoare la dreptul la formare profesională, la stabilirea bugetelor pentru instruire, la accesul echitabil al angajaților la cursuri și la recunoașterea rezultatelor formării. Astfel, sindicatele contribuie la promovarea formării continue ca un drept fundamental al lucrătorilor.
De asemenea, sindicatele pot colabora cu angajatorii și furnizorii de formare pentru a adapta conținutul programelor la nevoile reale ale lucrătorilor. Ele pot semnala deficiențe în instruire, pot sprijini identificarea competențelor necesare și pot participa la evaluarea impactului formării asupra calității muncii și asupra carierei angajaților.

La nivel național și sectorial, federațiile sindicale sunt implicate în dialogul social și în consiliile consultative care formulează politici publice privind educația și formarea profesională. Acestea contribuie la elaborarea standardelor ocupaționale, a cadrului național al calificărilor și la definirea priorităților în utilizarea fondurilor europene pentru formare.
Sindicatele pot juca, de asemenea, un rol activ în informarea și consilierea angajaților cu privire la oportunitățile de instruire. Prin centre proprii sau prin parteneriate cu instituții specializate, ele pot organiza cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare, mai ales în sectoarele afectate de restructurări sau transformări tehnologice.

În concluzie, implicarea sindicatelor în procesul de formare profesională este crucială pentru asigurarea unui sistem echitabil, incluziv și adaptat nevoilor reale ale salariaților. Prin dialog social, negocieri colective și parteneriate active, sindicatele contribuie la dezvoltarea capitalului uman și la creșterea coeziunii sociale într-o economie competitivă și dinamică.

Formarea profesională a funcționarilor publici reprezintă un instrument strategic esențial pentru asigurarea unui sector public eficient, modern și adaptabil. Într-un mediu administrativ în continuă schimbare, caracterizat de digitalizare, reforme instituționale și integrare europeană, competențele funcționarilor trebuie permanent actualizate pentru a răspunde cerințelor cetățenilor și ale societății.
Cadrul legal care reglementează formarea profesională a funcționarilor publici în România este stabilit de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (înlocuită ulterior de Codul administrativ - OUG nr. 57/2019). Conform acestuia, funcționarii publici au obligația de a participa periodic la programe de formare profesională, organizate de către instituții publice, institute specializate sau furnizori autorizați. Formarea poate fi inițială (pentru funcționarii nou recrutați) sau continuă, în vederea adaptării la noile cerințe ale postului sau ale instituției.

Formarea profesională continuă reprezintă un element esențial pentru dezvoltarea personală și profesională a angajaților, dar și pentru competitivitatea organizațiilor într-o economie în continuă schimbare.
În contextul actual al globalizării, al progresului tehnologic accelerat și al digitalizării, competențele dobândite într-o anumită etapă a carierei devin rapid insuficiente sau chiar învechite.
Una dintre cele mai importante funcții ale formării continue este adaptarea angajaților la noile cerințe ale pieței muncii. Schimbările frecvente în tehnologie, legislație sau cerințe de calitate impun un proces de învățare permanentă, care permite salariaților să își mențină sau chiar să își îmbunătățească poziția profesională. În plus, participarea constantă la cursuri, traininguri sau ateliere de specialitate contribuie la creșterea gradului de încredere în sine și la dezvoltarea unei cariere sustenabile.

Formarea profesională reprezintă un element esențial în dezvoltarea resurselor umane și în adaptarea forței de muncă la cerințele pieței. În România, cadrul legislativ care reglementează acest domeniu este structurat într-un ansamblu de acte normative ce stabilesc drepturile și obligațiile angajatorilor, angajaților și instituțiilor abilitate.

Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, reglementează formarea profesională prin ucenicie. Aceasta stabilește cadrul legal pentru organizarea și desfășurarea uceniciei, ca formă de pregătire profesională alternativă pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani. Ucenicia se realizează în baza unui contract de ucenicie încheiat între angajator și ucenic, iar perioada de formare profesională este recunoscută oficial.

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă prevede măsuri active pentru formarea profesională continuă a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Dialogul social reprezintă o componentă esențială a unei guvernări democratice, contribuind la coeziunea socială, pacea socială și dezvoltarea economică sustenabilă. În România, una dintre cele mai importante structuri instituționale care reglementează dialogul între Guvern, patronate și sindicate este Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS). Acesta funcționează ca un mecanism de consultare și colaborare instituționalizată între principalii actori ai pieței muncii.
Consiliul Național Tripartit este reglementat prin Legea dialogului social nr. 367/2022, dar își are originile în structuri de cooperare anterioare dintre Guvern și partenerii sociali, dezvoltate încă din perioada post-aderare la Uniunea Europeană. Acesta este un organism consultativ fără personalitate juridică, funcționând pe lângă Guvernul României.

CNTDS are o componență tripartită, fiind alcătuit din: