Masuri care privesc salariatii din sectorul public
În şedinţa Guvernului României din data de 15.07.2009, s-a dezbătut oportunitatea unor măsuri care privesc salariaţii din sectorul public, după cum urmează:
1. Reducerea personalului bugetar din cabinetul demnitarului cu 20%. Prin acesta, nu este afectat aparatul de specialitate al Primarului, funcţionari publici şi personal contractual, care sunt angajaţi pe perioadă nedeterminată, ci sunt afectaţi acei bugetari care sunt angajaţi cu contract de muncă, pe perioadă determinată, la cabinetul demnitarului: primar, preşedinte de consiliu judeţean, şef de agenţie, ministru, secretar de stat etc.
2. Reducerea numărului de agenţii guvernamentale cu 50%, prin comasare sau desfinţare.
3. Amânarea acordării primelor de vacanţă pentru personalul bugetar din administraţia centrală, unde miniştrii pot hotărâ acest lucru în calitate de ordonatori de credite. Aceasta nu poate afecta salariaţii din administraţia locală, care au cuprinse aceste drepturi în contractele colective de muncă şi în acordurile colective, dar şi în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, iar sumele necesare acordării acestor drepturi sunt prevăzute în bugetele locale şi aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene.
În consecinţă, neacordarea primelor de vacanţă şi reducerea personalului din aparatul de specialitate al primarului şi din aparatul de spacialitate al consiliului judeţean constituie abuz şi vom acţiona în consecinţă, conform legii.
Pentru evitarea acestor abuzuri, facem apel către ordonatorii de credite să se conformeze prevederilor legale, iar salariaţilor din administraţie le solicităm calm şi încredere.