CONTACTATI-NE

Get the Flash Player to see this rotator.

Sesizare Avocatul Poporului


FNSA considera nelegală prin raportare la normele constituţionale şi a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71 din 17 iunie 2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 416 din 18 iunie 2009.
În acest sens, am formulat o cerere instituţiei Avocatului Poporului, în vederea examinării oportunităţii de a ridica direct în faţa Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor acestei ordonanţe. De asemenea, am sesizat instanţa de contencios administrativ pentru anularea O.U.G nr. 71/2009