Solicitare demitere ministru M.M.F.P.S.
Domnule Prim Ministru,
Federaţia Natională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.), reprezentativă la nivelul ramurii administraţiei publice, însumând peste 50.000 de membri de sindicat, ia act cu stupoare de acţiunile concertate ale câtorva ministere, îndreptate împotriva administraţiei publice locale. Ele generează mari nemulţumiri în rândul angajaţilor din acest sector de activitate. Acţiunile nu fac decât să încalce flagrant principiile autonomiei locale şi ale descentralizării, impun un control în afara legii supra actelor administrative ale primarului si preşedintelui consiliului judeţean, încalcă principiile negocierii colective, instigă la nerespectarea legii şi a statului de drept şi atentează la principiul separaţiei puterilor în stat.
Sub pretextul monitorizării aplicării Legii-cadru nr. 330/2009, Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale, prin agenţiile judeţene de prestaţii sociale, beneficiază de prerogativele conferite de propriul ordin (32/42/2010, ordin comun M.M.F.P.S.-M.F.P.), prerogative care se situează în afara principiului autonomiei locale. Inventează prevederi restrictive, contrare Legii-cadru nr. 330/2009, prin instituirea unor restricţii şi măsuri ce duc la reducerea veniturilor salariaţilor, încălcând, astfel, un principiu fundamental care a stat la baza elaborării legii de salarizare unitară a personalului bugetar. Atribuţiile de control asupra modului în care se fac reîncadrările personalului bugetar în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 sunt abusive! Prin acestea, agenţiile judeţene de prestaţii sociale se erijează în instanţe alternative de judecată, nesocotind hotărâri judecatoreşti prin care se statuează legalitatea unor drepturi prevăzute în contractele colective de muncă, legal încheiate şi înregistrate în condiţiile legii şi care, în mod imperativ, trebuiesc incluse în salariul de bază, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010, astfel încât niciun salariat să nu sufere o diminiuare a venitului înregistrat în luna decembrie 2009. Dumneavoastră, de altfel, propagaţi acest principiu prin toate mijloacele media spre a atrage astfel atenţia că el nu poate fi încălcat.
Declaraţiile politice, declaraţiile de presă, instrucţiunile transmise în teritoriu etc vin să confirme haosul instituţional în care se află Romania, unde principiul separaţiei puterilor în stat este călcat în picioare, iar Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale nu face decât să submineze democraţia şi principiile statului de drept.
Faţă de aceasta, solicităm demiterea de îndata a domnului Mihai Constantin Şeitan – ministru MMFPS şi a acelor directori de agenţii judeţene de prestaţii sociale care comit abuzuri în aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 şi a O.U.G. nr. 1/2010.
De asemenea, vă solicităm programarea unei întâlniri cu dumneavoastră şi preşedintele federaţiei, pentru soluţionarea problemelor grave cu care se confruntă administraţia publică locală din România, prin anularea tuturor reglemtărilor şi prevederilor contrare ordinii de drept şi principiilor fundamentale ale democraţiei.
Doar aşa mai puteţi a evita declanşarea celui mai grav şi de amploare protest din istoria administraţiei publice locale din România.