CONTACTATI-NE

Get the Flash Player to see this rotator.

Precizari privind refuzul unor agentii de prestatii sociale de a inregistra CCM


Referitor la adresele de genul celei anexate, prin care agenţiile judeţene de prestaţii sociale transmit sindicatelor afiliate FNSA, menţiuni şi obligaţii suplimentare privind actele de depus la înregistrarea contractelor colective de muncă, în speţă bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite, precizăm că Legea nr. 329/2009 la care se face referire, în art. 27 şi 30, prevede în mod expres şi limitativ instituţiile pentru care se instituie obligativitatea încheierii contractelor colective de muncă, numai după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, şi anume: regii autonome, societăţi şi companii naţionale, societăţi comerciale la care statul ori unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de acţionar unic sau majoritar, precum şi ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Nici autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii nu li se poate impune această obligativitate, decât printr-un text de act normativ, neinvocat de către agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale.
Precizăm, de asemenea, că instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale, finanţate atât din fonduri bugetare cât şi din venituri proprii, nu se încadrează în niciuna dintre cele două situaţii, motiv pentru care solicitarea la înregistrarea contractului colectiv de muncă a bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat ori refuzul înregistrării acestuia pe acest considerent, constituie un abuz flagrant şi un exces de zel al agenţiilor judeţene pentru prestaţii sociale.